Carte document!! Prefectura Jud. Putna - Serviciul Administrativ
Nu de puţine ori, colecţionarii au în posesia lor piese valoroase pe care nici instituţiile de stat nu le posedă. Dan Ungureanu, un împătimit al vechiului judeţ Putna, ne-a pus la dispoziţie o bijuterie bibliofilă. Este vorba de un volum de legi din intervalul 1869-1903, toate strânse şi legate de instituţia prefectului. De altfel, cartea se intitulează “Prefectura Jud. Putna – Serviciul Administrativ” şi cuprinde o serie de legi privind comerţul, învăţământul, pescuitul.
Unul din capitolele cărţii
De asemenea, volumul conţine şi o lege din 1887 privind monopolul tutunurilor. “Statul e singur în drept a vinde tutunurile indigene şi străine, sub orice-formă, de ori-ce formă, de ori-ce calitate şi pentru ori-ce întrebuinţare, pe toată întinderea teritoriului român. Nimeni nu este în drept să cultive tutun, pe toată întinderea ţerei, decât pentru regie sau pentru exportaţiune. De-o-dată cu începerea recoltei, agenţii regiei sunt datori a ţine librete, cu fiecare cultivator, de numerul şirelor de tutun formate. În casul când cultivatorul va fi sustras vre-un şir din cele trecute în librete, va fi supus la confiscaţiunea unui numer egal de şire din tutunurile remase şi la o amendă de 6 lei de fiecare şir găsit lipsă. Imediat după strângerea totală a recoltei, primarul comunei, împreună cu agentul regiei, sunt ţinuţi a face constatarea recoltei”, se arată în textul de lege de la începutul anului 1887. Interesant este că Legea prevedea chiar destituirea primarului în cazul în care în localitatea păstorită de edil se decoperea cultivarea ilicită a tutunului.
Cine făcea pe vremuri lucrările publice
O altă lege prezenta condiţiile generale pentru intreprinderi de lucrări publice. La vremea respectivă, adică în 1892, documentul a fost tipărit chiar la Focşani, de tipografia unui anume Dimitrie Samolada. Primul articol al legii te trimite cu gândul la firmele care au executat lucrările de restaurare a Pieţii Unirii. “Ca să fie admişi să concureze la adjudecaţiuni de lucrări publice de ori-ce fel, concurenţii trebue să probeze că sunt ingineri sau arhitecţi, cărora li s-a recunoscut dreptul de liberă practică a specialităţii lor în ţeră, sau să justifice prin acte sau certificate autentice, emanate de la autorităţile publice, că au executat lucrări publice importante în mod conştiincios şi satisfăcător”. De mici dimensiuni, dar de câteva sute de pagini, cartea reprezintă un mic itenerariu în sistemul legislativ românesc de acum mai bine de un veac. (S. TUDOSE)