Foto | Cum pot scăpa de caniculă focșănenii
Mai sunt câteva zile și vine luna lui cuptor, perioadă în care canicula își intră în drepturi cu adevărat. Soarele va arde nestingherit, aruncând săgeți de foc peste viața cotidiană a focșănenilor. Adierea vântului se va sufoca și ea sub temperaturile incendiare și se va ascunde undeva prin pomii umbroși de sus dinspre munte, lăsând să se încingă asfaltul din capitala Vrancei. Și în mijlocul acestui deșert de foc, la ieșirea din Focșani către Brăila se află o oază de răcoare, o gură de aer rece într-un furnal ce parcă se hrănește cu tot ce întâlnește în cale.
Situată pe DN23, ”Aqua Land” te așteaptă cu piscinele ei răcoritoare, cu umbrelele ei care țin soarele departe de epiderma încă albă a clienților. Tineret mult, gălăgie, plescăituri de apă, câțiva stropi de apă rece care sar “din întâmplare” pe nurii generoși ai fetelor ce încearcă să prindă o porție de bronz - acestea sunt ingredientele unui loc în care te poți ascunde de canicula verii. Dacă mai adăugăm și berea rece, înghețata, micii, hamburgherii ș.a., toate la prețuri acceptabile, ”Aqua Land” chiar este locul ideal în care să îți petreci orele încinse.
”Aqua Land” are 3 piscine dintre care 2 mai mici pentru copii (o piscină cu adâncimea de 50 cm și o piscină cu adâncimea de 70 cm) și piscina mare a cărei adâncime pornește de la 1 m până la 2 m. Prețul de intrare în ”Aqua Land” este de 35 lei/adult și 30 lei/copil (în timpul săptămânii), 45 lei/adult și 35 lei/copil (în weekend), iar programul de funcționare este între orele 08:00 și 20:00.
Ca într-un răsfăț demn doar pentru zei, orele petrecute aici se transformă în amintiri frumoase, lucru care te face să revii, cel puțin pentru a scăpa de canicula ce ușor, ușor va pune mâna pe întregul nostru oraș.