Puls

Actualii șefi ai județului Vrancea, în „stilul Las Fierbinți”. Toma și Halici au cifre diferite pentru finanțările prin PNRR

Ziarul de Vrancea
7 nov 2022 4233 vizualizări

Deși Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean și al PNL Vrancea și Nicușor Halici, prefectul județului și președintele PSD Vrancea au pozat recent (n.r. pe la postul de televiziune Realitatea Plus, la emisiunea „Cu drag despre Vrancea” sau prin Crângul Petrești la Festivalul Bachus) în politicieni responsabili, care stau „umăr la umăr” atunci când e vorba de problemele majore ale județului, miercuri, 2 noiembrie 2022, cel puțin unul dintre ei (sau mai exact cel puțin unul din aparatele care se ocupă de coafarea imaginii celor doi politicieni) a „comis-o”, cum se spune. Și Toma și Halici au anunțat „cu piepturile înfoiate”, pe Facebook, faptul că mai multe proiecte din Unitățile Administrativ Teritoriale ale județului vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Numai că-n final, suma totală anunțată pentru județul Vrancea le-a ieșit celor doi șefi diferită.

Astfel, dacă în postarea lui Cătălin Toma se vorbește despre proiecte de 141,6 milioane lei aprobate la finanțare prin PNRR pentru Vrancea, din care 17 proiecte pe componenta C5 (Valul renovări ) în valoare de 85,5 milioane de lei și 46 de proiecte pe componenta C 10 (Fond local) în valoare de 56,1 milioane de lei, în postarea lui Nicușor Halici pe contul de facebook Instituția Prefectului Vrancea aflăm că cifrele sunt altele. Așadar, conform Instituției Prefectului Vrancea, județul va primi o sumă totală de 181.065.743,84 lei pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR și, dintre acestea, 18 proiecte au fost aprobate pentru Valul Renovării și 66 de proiecte pentru Fondul Local.

Sperăm ca în cel mai scurt timp posibil să ne lămurească totuși cineva care sunt cifrele corecte. Publicăm în continuare textele integrale ale celor două postări, precum și documentele atașate lor.

Postarea lui Cătălin Toma

Proiecte de 141,6 milioane lei pentru Vrancea, aprobate la finanțare prin PNRR

 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a publicat astăzi miercuri 02 noiembrie 2022 lista cererilor de finanțare prin intermediul PNRR, cereri aprobate și care vor duce la dezvoltarea UAT-urilor din județul Vrancea.

Astfel, pe pe Componanta C5 (Valul renovării) s-au aprobat 17 proiecte în valoare de 85,5 milioabe lei , iar pe Componenta C10 (Fond local) au fost aprobate 46 de proiecte în valoare de 56,1 milioane lei. În curând se vor semna și contractele aferente precizează într-o postare activată pe contul său de facebook președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma

Guvernul României acordă bani pentru dezvoltarea județului, din PNRR.

 Au fost aprobate 18 proiecte, pentru Valul Renovării, și 66 de proiecte, pentru Fondul Local, reprezentând achiziționarea mai multor mijloace de transport electrice, toate acestea pentru creșterea calității vieții în comunitățile vrâncene.

 Județul Vrancea va primi o sumă în valoarea totală de 181.065.743,84 lei, pentru implementarea proiectelor!

 Acesta fiind începutul finanțării comunităților din fonduri europene acordate prin PNRR, sau alte fonduri structurale.”-Instituția Prefectului Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.