Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: SUA îşi îndeamnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

Ziarul de Vrancea
1 mai 2024 813 vizualizări

România se află printre țările care dispun de astfel de sisteme

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei. "Există ţări care au (baterii) Patriot, iar ceea ce facem noi este să continuăm să mobilizăm aceste ţări", a spus Austin la o audiere în Camera Reprezentanţilor.

"Eu însumi am discutat cu liderii mai multor ţări, chiar aici, în ultimele două săptămâni, pentru a-i încuraja să furnizeze mai multe echipamente", a continuat el, fără a preciza care sunt aceste ţări.

Germania a anunţat mai devreme luna aceasta că va furniza Kievului încă o baterie Patriot, a treia de acest fel pe care o oferă Ucrainei de când a început războiul cu Rusia. Celelalte state membre ale UE care au în dotare astfel de sisteme sunt Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia.

Subiectul a fost abordat săptămâna trecută la o reuniune a miniştrilor europeni de externe şi ai apărării, care au promis suplimentarea ajutorului pentru Ucraina în materie de apărare antiaeriană, dar fără să anunţe noi angajamente pentru furnizarea unor sisteme americane Patriot, cerute insistent de Kiev.

Oficiali din ţările ce au în dotare astfel de sisteme afirmă că este dificil să le furnizeze Ucrainei, întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.

"Nu avem suficiente (sisteme) Patriot pentru a le putea oferi în acest moment", a explicat premierul polonez Donald Tusk. "Nimeni nu se aşteaptă la acest lucru de la Polonia, ca stat din prima linie, toţi înţeleg că trebuie să ne protejăm propriul nostru spaţiu aerian, inclusiv în incidentele legate de rachetele ruseşti", a argumentat el.

Kievul demontează un monument istoric care evoca prietenia cu Rusia

Primăria din Kiev anunţă demontarea unui monument sovietic care evocă prietenia cu Rusia, pe fondul invaziei ruse a Ucrainei. ”Serviciile comunale ale oraşului au început demontarea compoziţiei în memoria Tratatului de la Pereiaslav”, care marchează jurământul de credinţă al Ucrainei faţă de Rusia în 1645, a anunţat marţi Primăria Kievului.

Monumentul - sculpturi în piatră reprezentând conducători ucraineni şi ruşi de la acea vreme între care şi semnatari ai tratatului - a fost instalat într-un parc în centrul Kievului ca parte a unui complex memorial emblematic care sărbătorea ”prietenia popoarelor” ucrainean şi rus.

La puţin după invazia din 2022, autorităţile de la Kiev au demontat în acelaşi sit două statului de bronz reprezentând muncitori ucraineni şi ruşi şi au schimbat numele arcului metalic de deasupra ansamblului arhitectural din ”Arcul Priteniei Popoarelor” în ”Arcul Libertăţii Poporului Ucrainean”. ”Demontarea poate dura mai multe zile, deoarece compoziţia este destul de masivă. Ea constă în aprocimativ 20 de elemente” care cântăresc între şase şi şapte tone, precizează primăria.

Monumentul urmează să fie transferat într-un muzeu din Kiev, potrivit primăriei.

”Este o măsură de luat”, a declarat AFP Aliona Iavorivska, o psiholoagă în vârstă de 32 de ani care locuieşte la Kiev. ”Nu înţeleg de ce acest monumet era încă aici”. Oleksandr Severin, un pompier în vârstă de 32 de ani, consideră, din contră, că această lucrare este ”inoportună”, deoarece, în timp de război, în opinia sa, autorităţile ar face mai bine să folosească fondurile pentru a finanţa armata.

Anul trecut, Ucraina a adoptat o lege a ”decolonizării” în vederea redenumirii străzilor şi demontării monumentelor legate de Moscova. La Kiev, o piaţă centrală care se numea Lev Tolstoi se numeşte ”Piaţa Eroilor Ucraineni”.

Scandal în Germania, după ce islamişti îndeamnă la înfiinţarea unui ”califat” şi impunerea shariei

O manifestaţie islamistă care a avut loc sâmbătă la Hamburg, la care s-a îndemnat la înfiinţarea unui ”califat”, provoacă scandal în Germania, un eveniment a cărui organizarea a fost condamnată de către cancelarul german Olaf Scholz, relatează Euronews. Ministrul german de Interne Nancy Faeser respinge această manifestaţie drept ”incredibilă”.

Ea cere o luptă împotriva tururor activităţilor islamiste, conform Constituţiei. ”Trebuie să facem mai mult pentru a garanta că nu acceptăm ca asemenea lucruri să fie spuse în public, pentru că cred că acest lucru este absolut inacceptabil”, a declarat ea. ”Acest lucru nu este compatibil cu ordinea noastră democratică fundamentală, iar de aceea, imediat după teribilul atac terorist al Hamasului împotriva Israelului, eu am interzis activităţile Hamas”, a spus ea. ”Nu acceptăm ura şi violenţa pe care organizaţiile teroriste islamiste le scandează aici, în Germania”, a subliniat ea.

Această manifestaţie a avut loc sâmbătă, pe Steindamm, o stradă pe care locuitorii Hamburgului au supranumit-o ”micul istanbul”. Peste 1.000 de persoane au manifestat împotriva ”dictaturii valorilor” impusă în Germania.

Ei au cerut instaurarea legii islamice sharia. Potrivit autorităţilor, această manifestaţie a fost organizată de către gruparea Muslim Interaktiv, clasată de către spionajul german drept ”extremistă”. Acest eveniment a avut loc în timp ce cancelarul Olaf Scholz lansa campania în vederea alegerilor europene în Hamburg.

Turcii îl sfidează pe Erdogan, după interzicerea mitingurilor de 1 Mai în Piața Taksim

Poliția turcă a reținut miercri zeci de manifestanți care încercau să dărâme baricadele în diferite cartiere din Istanbul, după ce autoritățile au interzis mitingurile de 1 Mai în principala piață Taksim din oraș, potrivit AFP.

Primele altercații au izbucnit în timp ce manifestanții încercau să forțeze trecerea printre barajele poliției pentru a ajunge în emblematica piață Taksim, care a devenit în 2013 epicentrul unui val de proteste împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Poliția a impus stare de asediu în Istanbul, în timp ce forțele de ordine au blocat inima celui mai mare oraș al Turciei.

Bariere metalice înalte au fost puse în jurul pieţei, în care se termină celebrul bulevard pietonal Istiklal, a constatat un jurnalist al AFP. Peste 42.000 de poliţişti erau desfăşuraţi miercuri la Istanbul, a avertizat ministrul turc de interne, Ali Yerlikaya. „Nu le vom permite organizaţiilor teroriste (...) să facă din 1 mai un câmp de acţiune şi de propagandă”, a avertizat el.

De pe malurile Bosforului până la peninsula istorică Sultanhamet și la Palatul Topkapi, bariere metalice au blocat toate pasajele, iar transportul public, inclusiv feriboturile, a fost paralizat, în timp ce turiștii dezorientați își târau valizele.

Miercuri dimineața, în timp ce demonstranții s-au adunat în cartierul Besiktas pentru a sărbători ziua de 1 Mai, au izbucnit incidente cu poliția și câteva zeci de persoane au fost suite în dubele poliției. Un alt miting, convocat în fața municipalității din Istanbul de către primarul de opoziție Ekrem Imamoglu și partidul său CHP, a fost de asemenea împiedicat să se desfășoare.

Luând cuvântul alături de primarul, care a fost reales la 31 martie, președintele CHP, principalul partid de opoziție din parlament, Özgür Özel, a promis „să nu renunțe”: „Vom continua eforturile noastre până când Taksim va fi liber”.

„Taksim aparține muncitorilor”, a declarat el, adresându-se apoi poliției: „Acești muncitori nu sunt dușmanii voștri. Singura noastră dorință este ca această zi să fie sărbătorită. Nu dorim un conflict”.

Mitingurile nu mai sunt permise în Piața Taksim, care a devenit epicentrul protestelor împotriva regimului lui Recep Tayyip Erdogan de la valul de proteste care a zguduit țara în 2013. Dar sindicatele și organizațiile politice își cheamă acolo în mod regulat membrii.

Marți seară, Erdogan a denunțat „organizațiile teroriste care vor să folosească ziua de 1 Mai ca instrument de propagandă” și a avertizat sindicatele și partidele politice împotriva „oricărei acțiuni care ar putea dăuna atmosferei de 1 Mai”.

O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press.

Optsprezece mașini au căzut după ce o porțiune de autostradă s-a surpat în zona orașului Meizhou din provincia Guangdong, în urma ploilor puternice din ultimele zile. Conform autorităților locale, cel puțin 19 oameni au murit, iar salvatorii au dus la spitale 30 de persoane, a transmis postul de stat CCTV.

Martorii au declarat presei locale că au auzit un zgomot puternic și au văzut o groapă deschisă în spatele lor, după ce au trecut pe lângă porțiunea de drum chiar înainte de a se prăbuși. În imaginile publicate pe rețelele de socializare se văd mașini în porțiunea prăbușită, de unde iese fum.

Ciocniri între manifestanţi propalestinieni şi contramanifestanţi proisraelieni în campusul UCLA

Ciocniri au izbucnit miercuri la manifestaţii în favoarea Palestinei în campusul Universităţii California din Los Angeles (UCLA), între susţinători ai cauzei palestiniene şi contramanifestanţi proisraelieni, relatează AFP.

Ciocnirile au fost transmise în direct de televiziunea locală ABC7. Ele au izbucnit marţi seara între manifestanţi propalestinieni şi un grup de contramanifestanţi israelieni, porivit unor imagini Reuters. Postul ABC7 anunţă că a observat persoane care se băteau cu bastoane şi care trăgeau cu focuri de artificii.

Poliţia din Los Angeles (LAPD) ”a răspuns imediat la apelul (conducerii UCLA) de ajutor în campus”, anunţă pe X un purtător de cuvânt al oraşului.

Tensiuni extrem de puternice se înregistrează în numeroase campusuri în întreaga Americă, pe fondul contestării Războiului Israelului în Fâşia Gaza. Marţi, Poliţia din New York (NYPD) a intervenit militar la Universitatea Columbia - epicentrul mişcării propalestiniene - de unde a evacuat manifestanţi care se baricadau într-o clădire din noaptea de luni spre marţi.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.