Local

Foto | Piața Moldovei din Focșani e plină cu de toate, înainte de Paști, cumpărători însă-s puţini!

Janine VADISLAV
4 mai 2024 6585 vizualizări

În Săptămâna Mare piaţa din Focşani este plină cu de toate, marfă proaspătă, de cea mai bună calitate, dar cumpărătorii, îi numeri pe degete. Unii spun că vacanţa a golit piaţa, focşănenii preferând să plece la munte, la mare, departe de casă. Alţii cred că oamenii au sărăcit, vin mai rar în piaţă şi atunci cumpără câte puţin din fiecare.  Cei potenţi financiar preferă să petreacă în locuri exclusiviste, peste hotare..., iar producătorii stau în spatele maldărelor de legume şi zarzavaturi, calupi de brânză şi caş, sau în boxele în care expun câte 2-3 miei, de care nu se apropie nimeni. Toţi sunt de acord că niciodată nu au avut un an atât de dificil, ca acum, înainte de Paşti.

Cumpărători puţini, deşi preţurile sunt cele de acum 2-3 ani. 

 „Cumpără doi păstârnaci, doi pătrunjei... Nu mai e putere de cumpărare mare. Marketurile ne-a omorât, ne-a zăpăcit marketurile,”. spune un producător.

- Sunteţi dezamăgit? întreb

Normal! Piaţa e goală, 2-3 cumpărători care cumpără o legătură de ceapă.”

- Cum era înainte, de Paşti, în alţi ani? întreb

„A, la ora asta nici nu puteai să mişuni pe-aicea de marfă, de toate... Acuma, nu vedeţi şi dumneavoastră? Piaţa e goală, 2-3 cumpărători care cumpără o legătură de ceapă”.

- Cam de cât vindeţi într-o zi?

Să plătim facturi, chiriile, care sunt foarte mari.

- Câte ore staţi pe piaţă? întreb

„8 -10 ore”

- Credeţi că o să fie mai bine în zilele care vin?

Mai rău este, dar mai bine nu. Rău, da, mai bine, nu”.Grădinarii, care stau cu orele în piaţă,  abia dacă vând cât să achite masa şi biletul de autobuz, la întoarcere acasă.

- Cât e ceapa? întreb.

„1 leu!”

-  Acelaşi preţ ca acum..., câţi ani? 

10 ani! S-a mărit taxele, da preţurile nu”.

- 1 leu ceapa, da usturoiul? 

1.50”.

Domnul Gigel  e în piaţă, ca de obicei. Mai râde, cum i-e felul, da nu prea e râsul dumnealui. 

- Cum e, vă merge bine? întreb.

„Vai de capul meu, ca la toată lumea, prost, prost!  E prea dimineaţă, poate mai târziu...” 

- Da celelalte zile, cum sunt? 

Amărui! Ei, nu chiar amare, mulţumesc lui Dumnezeu, da faţă de alţi ani, puţin mai greu”.

- Greu acasă cu munca, greu la piaţă să vinzi, constat. 

Greu în Românica, nu? La ce să te mai aştepţi?”. încheie domnul Gigel discuţia.

Ca niciodată, piaţa e foarte tristă, parcă nici n-ar veni Paştele.

„Vine lumea la o ceapă, sau o legătură de pătrunjel, câte puţin din fiecare, atâta le ţine buzunarele la fiecare. Un leu aia, un leu aia...”

- Un leu, ca acum câţi ani? întreb.

Acum 20 de ani tot un leu, acum însă, mai vindem  şi cu 50 de bani legătura...”

- Ce anume vă nemulţumeşte?

Nemulţumirea e că-s scumpe tarabele şi nu ne descurcăm cu 50 de bani legătura. Uneori nu-i vânzare, se strică marfa, o aruncăm la colţ... e vai de capu nostru. Sunt nemulţumiri mari. Vânzările sunt proaste...”

- Ce faceţi, continuaţi? întreb

Cât putem, dacă nu, părăsim piaţa. Multă lume n-a mai venit, a aruncat marfa acolo, la colţ, pentru că nu s-a vândut”, gata! spune o grădinăreasă care vine dintr-o familie de legumicultori cu mulţi ani de meserie în spate.

Nici la brânzeturi nu e cine ştie ce vânzare. 

 „Preţurile sunt aceleaşi de vreo 3 ani.”

- Se mai merită, atâta muncă? întreb

Dacă asta am învăţat, asta facem. Brânza de oaie e 50 lei/kg, caşul din lapte de vaca, 45 lei/kg, urda dulce la fel, preţurile nu s-au mai schimbat, dar nici aşa nu-i vânzare.”

- Simţiţi că se apropie Paştele? întreb

Nu prea, nu prea se simte, n-are lumea bani, vânzările merg foarte prost (...). Lumea merge la supermarcketuri, la piaţă nu prea vine lumea. Preţurile astea îs de ani de zile, de câţiva ani e tot acelaşi preţ...

- Şi totuşi? 

„Totuşi, nu-i vânzare!”

La supermarcket carnea de miel se vinde cu 59,99lei/ kg., la piaţă se dă cu 50 lei/kg. Un singur cumpărător s-a apropiat de boxă şi a cumpărat 2 kg. 

Familia Diaconu,  are peste 1000 de oi, iar miei de vânzare are vreo 800. 

- Cum e vânzarea? întreb

Vânzarea e slăbuţă, toata lumea ia după posibilitate. Am vândut, mai avem de vânzare.Sperăm, cu Dumnezeu înainte”, spune doamna Lăcrămioara Diaconu.

- Cât aţi stabilit preţul? 

50 lei/kg, anul trecut a fost 40-45...”

- Aţi mai avut vreun an aşa de greu? 

Nu cred, nu! Era vânzare anul trecut pe vremea asta. Merge mai prost, de la an la an. Dar mergem mai departe suntem crescători din familie. Nu ne-am pierdut speranţa şi nici n-o pierdem vreodată. Mergem înainte, mult puţin, asta e”, mai spune doamna Lăcrămioara cu un zâmbet larg.

Eu o cred, am credinţa că aceşti oamenii, „truditorii”, cum frumos îi numea cineva care ştia ce spune, nu vor ceda vremurilor de tot felul.

Anul acesta focşănenii cumpără doar de poftă, să nu spună că nu au mâncat miel de Paşti, dar speranţa e că în anul care vine va fi şi pentru ei bine. (Janine VADISLAV)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.