Omul și colegul Valentin Resmeriță : muncă bine făcută, empatie și respect pentru oameni
Firma Metale Internațional funcționează din anul 2000, timp în care cifra de afaceri a crescut constant.Acest lucru a permis crearea de locuri de muncă bine plătite, iar astăzi aproape 200 de oameni, împreună cu familiile lor, pot avea o viață decentă și frumoasă datorită lui Valentin Resmeriță.
Succesul a contat în modul de conducere și în faptul că și-a format o echipă unită, bine sudată, care a înțeles rostul muncii bine făcute.
”Sunt oameni care lucrează cu mine de mai bine de 20 de ani, unii chiar de când am luat firma de la zero. Chiar zilele trecute, în timp ce eram în campanie pe stradă, echipa cu care strângeam semnături a venit la mine să-mi spună că a întâlnit un domn care a lucrat la mine 30 de ani, este la pensie acum și care a povestit că în intervalul acesta a construit, din muncă, trei case, pentru el și copii. Le-am spus că nu e nimic deplasat, pentru că eu țin la oamenii mei, la echipă, le știu nevoile, sunt alături de ei, am și o exigență peste care nu pot să trec iar ei știu că nu facem niciodată lucrurile pe jumătate”, spune Valentin Resmeriță.
Din modestie, evită să vorbească prea mult despre persoana sa, dar știe că oamenii îl iubesc, se bazează pe el chiar și atunci când mai fac și greșeli, că este empatic și le ascultă întotdeauna problemele - lucruri pe care vrea să le transfere și în administrația locală, atunci când va ocupa fotoliul de primar al municipiului Focșani.